Acest articol este disponibil și în limba engleză (ENGLISH).
Masivul Ceahlău este situat în inima Moldovei, aproape de orașele Bicaz și Piatra Neamț și având cea mai mare importanță turistică din Carpații Orientali. Cele mai înalte vârfuri ale sale sunt Ocolașul Mare (1907 m) și Toaca (1904 m), doar cel de al doilea fiind deschis turiștilor. La baza masivului se află Lacul Izvorul Muntelui cunoscut și sub numele de Lacul Bicaz. Acesta este cel mai mare lac artificial din România și cel mai frumos de pe râul Bistrița.
Lacul Izvorul Muntelui în depărtare
O mare suprafață din masiv face parte din Parcul Național Ceahlău, locul în care pot fi găsite multe exemplare de floră și faună protejate și o mare diversitate reliefală (relief carstic cu vârfuri ascuțite, creste calcaroase).
Pe parcursul traseelor turistice se găsesc numeroase stânci golașe cu forme spectaculoase care au propriile legende. Una dintre aceste legende este legată de stânca Dochia care se află în apropiere de cabana Dochia.
Se spune că Baba Dochia avea un fiu pe nume Dragobete care s-a căsătorit împotriva voinței mamei sale. Pentru a se răzbuna pe nora sa, aceasta i-a dat un ghem de lână neagră pe care să-l spele la râu până când devine alb. Fiind o zi geroasă de iarnă, degetele fetei au început să sângereze, însă lâna nu se albea deloc. Disperată, tânăra a început să plângă, iar necazul i-a fost auzit de Cel de sus, care i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lâna cu ea. Îndeplinind dificila sarcină, fata s-a întors acasă cu lâna albă, însă Dochia a acuzat-o că cel care o ajutase ar fi iubitul ei. Convinsă că floarea primită de fată era semn al primăverii, baba a pornit cu turma pe munte, lepădând pe drum toate cele douăspreze cojoace pe care le purta. Dar în scurt timp vremea s-a schimbat; s-a pornit a ninge strașnic și Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se în stane de piatră. [sursa]
O altă stâncă impunătoare este cea de sub vârful Tâmpa, Panaghia. Una dintre legendele legate de această stâncă este cea descrisă de cronicarul Calistrat Hogaș.
Panaghia era o tânără splendidă căreia ursitoarele i-au dăruit duioșie, blândețe, obraji rumeni și un păr negru bogat. Și Dumnezeu i-a dat o părticică din sufletul său. Ca s-o ferească de muritori, ursitoarele au dus-o pe Panaghia pe Ceahlău, în peștera lui Ghedeon. Fata a crescut, devenind frumoasă ca-n povești și Soarele s-a îndrăgostit de ea. El zăbovea atât de mult pe cer ca s-o privească, încât nu se mai făcea noapte. Văzând aceasta, Dumnezeu l-a pedepsit pe Soare să răsară doar învăluit de negură pentru a nu-i mai ispiti pe muritori. Însă Panaghia nu mai putea trăi fără Soare, așa că L-a rugat pe Dumnezeu s-o transforme în stană de piatră și să lase Soarele să strălucească din nou pe cer. Așa a devenit Panaghia o stâncă rece care se îmbăta de razele dulci ale soarelui. [sursa]
Stânca Panaghia
Traseul pe care l-am urmat pe parcursul unei zile a fost următorul:
Apăsați pe săgeata mică de pe hartă (colțul din stânga sus) pentru a vedea numele tuturor obiectivelor turistice menționate în acest articol.
Marcaj: bandă roșie | Diferență de nivel: 1070 m | Lungime: 7300 m | Grad de dificultate: mediu | Timp de parcurs: 3h÷3h30 | Traseu practicabil tot timpul anului
Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – La Morminte (Căciula Dorobanțului) – Piatra Lată – Pietrele lui Baciu – vedere către Lacul Izvorul Muntelui – Stânca Panaghia – sub Vârful Toaca – Cabana Dochia – Mănăstirea Ceahlău – înapoi la Cabana Dochia și trecere pe marcaj cruce roșie
Marcaj: cruce roșie | Diferență de nivel: 1020 m | Lungime: 7900 m | Grad de dificultate: mediu | Timp de parcurs: 3h÷3h30 | Traseul nu este recomandat pe timp de iarnă
Cabana Dochia – Jgeabul lui Vodă – Poiana Săiuşului – Cascada Duruitoarea – Poiana Viezuri – Stațiunea Durău
Mai multe detalii despre traseele turistice din Masivul Ceahlău pot fi găsite aici sau pe site-ul oficial al Parcului Național Ceahlău.
În ordinea în care le-am vizitat pe parcursul acelei zile:
STAȚIUNEA TURISTICĂ DURĂU
- localitate situată la 820 m altitudine și la o distanță de 9 km de Lacul Bicaz (Izvorul Muntelui);
- verificați website-urile turistinfo.ro și booking.com pentru variante de cazare;
- pentru sezonul de iarnă aici se găsește pârtia de schi Poiana Soarelui;
- pornind din această stațiune se pot vizita mai multe mănăstiri celebre: Secu, Neamț, Văratec, Agapia, Ceahlău;
PARCUL NAȚIONAL CEAHLĂU
Siluetele copacilor în Parcul Național Ceahlău
- website oficial: ceahlaupark.ro;
- taxa de vizitare care se plătește la punctele special amenajate din Durău sau Izvorul Muntelui: 6 ron / adult (mai multe detalii aici);
- camparea se face numai în locurile special destinate acestui scop, iar accesul cu câini în parc este permis numai dacă aceștia sunt ținuți în lesă (mai multe detalii aici);
CABANA FÂNTÂNELE
Cabana Fântânele
- situată la altitudinea de 1220 m și la 1h-1h15 de stațiunea Durău (traseul este prin pădure, la început pe o pantă mai domoală si apoi mai înclinată pe ultima porțiune; se urcă o diferenţă de nivel de 400 m);
- detalii legate de prețuri și numărul de contact al cabanierului aici;
- oferă o priveliște deosebită spre culmile înalte ale Ceahlăului;
Priveliște de la terasa Cabanei Fântânele
FORMAȚIUNILE STÂNCOASE
De la Cabana Fântânele, traseul marcat cu bandă roșie continuă cu un urcuș domol prin pădurea de brazi până la locul numit La Morminte. Urcușul devine apoi din ce în ce mai greu până se ajunge într-o zonă deschisă unde se află stânca numită Căciula Dorobanțului și de unde pot fi admirate în depărtare Lacul Izvorul Muntelui și stațiunea Durău. Traseul de la Cabana Dochia până în acest punct durează în jur de 2h-2h15.
Căciula Dorobanțului
Lacul Izvorul Muntelui văzut de sus
Tot în zona respectivă se află și conglomeratul numit Pietrele lui Baciu.
Pietrele lui Baciu
După o porțiune de drum parcursă printre jnepeni și ienuperi se ajunge la o stâncă și mai impunătoare, Panaghia. De aceasta este legată una dintre legendele menționate la începutul articolului.
Stânca Panaghia
VÂRFUL TOACA
De la stânca Panaghia poteca te conduce până la baza vârfului Toaca. De acolo până pe varf se poate ajunge urcând o scară de peste 500 trepte care a fost reconstruită în 2018. Pe vârf (1904 m) se află stația meteorologică cu același nume.
CABANA DOCHIA
Cabana Dochia și Vârful Toaca în depărtare
- website oficial: cabana-dochia.ro;
- situată la o altitudine de 1750 m într-o zonă izolată în mijlocul naturii;
- webcam live aici;
MĂNĂSTIREA CEAHLĂU
Mănăstirea Ceahlău
- situată la peste 1800 m altitudine pe platoul muntelui, înconjurată de stânci înalte;
- ridicată în anii 1992-1993;
- mai multe detalii aici;
CASCADA DURUITOAREA
Cascada Duruitoarea
- situată la 1218 m altitudine, având 25 m înălțime;
- numele a fost dat de localnici și provine de la zgomotul puternic pe care îl face și care poate fi auzit din depărtare ca un “duruit”;
- chiar lângă cascadă se află un loc amenajat pentru popas cu măsuțe și băncuțe;
- accesul la cascadă se face prin mai multe trasee turistice marcate, cu plecare din Stațiunea Durău (drumeția durează ~2h și mai multe detalii despre trasee pot fi găsite aici);
- pe timp de iarnă nu este recomandată porțiunea de traseu care leagă Cascada Duruitoarea de Cabana Dochia;